Vin

Îngrijim via, ascultăm pământul care o găzduiește, așezăm vinul în minunea creației, iar apoi găsim căi originale de a aduce viziunea noastră către oameni, spre încântarea gusturilor
22/10/2024
1 min read

De ce este un vin mai deosebit sau special decât altele? Sau care este cauza pentru care unele vinuri rămân ca repere de valoare și exemple de consistență prin idee, gust, realizare, concept grafic, design etc?

Mai mult ca sigur ca putem vorbi de o combinație de factori ce contribuie la acest fenomen. Unele aspecte țin de viziune, altele de suflet, altele de cum se aliniază universul în a scoate la iveală ceva extraordinar, poate unele chiar de șansă. Împreună, ca într-o magie, totul se completează și rezultă ceva care îți va rămâne mult timp în minte, la care vei reflecta și poate la care te vei întoarce cu pasiune..

Profilul senzorial unic al vinurilor Cramei Oprişor este autentic şi bine definit, în special datorită poziţiei geografice a podgoriei din care provin strugurii.

Realizarea unui vin la Crama Oprișor, are un traseu și o poveste aparte, de multe ori neștiute de public. Pentru noi este important ca cel ce se va întâlni și posibil delecta din creațiile noastre oenologice să aibă un orizont mai larg de percepere și înțelegere. Limitarea la o viziune unilaterală ar fi prea seacă și lipsită de aportul spectacolului. Mai mult, vinul deschide o serie de evenimente și construiește relații, prietenii, iar momentele respective merită descrise și oferite în sensul mai larg, decât acela al unui cerc închis.

Recent Comments

No comments to show.

Newsletter

Most Viewed

Latest from Blog

Constantin Chiriac: Povestea unui festival fără granițe

În acest interviu, Constantin Chiriac ne vorbește despre parcursul festivalului, provocările și reușitele din culise, precum și despre ediția din acest an, sub tema „Mulțumesc”, care promite să fie una dintre cele mai spectaculoase de până acum: Cum ați reușit să puneți Sibiul, prin FITS, pe harta celor mai importante

VINEXPO AMERICA 2025 – Miami Beach Convention Center 7-8 May 2025

GR : Fără îndoială că America își păstrează renumele că fiind “țara tuturor posibilităților”. Iar în particular, Florida, unul dintre teritoriile care strălucesc în diversitate printre celelalte state, ne-a oferit ocazia de a face comparații live între piețele de consum deja cunoscute de noi și piața de peste oceanul

România și Polonia, o legătură vie prin cultură

Prin valori și tradiții comune, România și Polonia au creat legături culturale strânse. De-a lungul istoriei, cele două popoare s-au sprijinit reciproc în momente dificile și au colaborat și în domenii precum literatura, muzica și arta. Astăzi, aflăm de la Ovidiu Dajbog-Miron, directorul ICR Varșovia, cum se petrec aceste schimburi

ProWein 2025 – Un fel de Campionat Mondial al Vinurilor

Doar când auzi: Lume, Lume! 4200 de expozanți (participanți) din 65 de națiuni de pe glob, desfășurați în 11 hale/ spații te ia un pic cu amețeală, mai ales că la toate acestea îți închipui fluxul continuu de oameni ce vizitează târgul, în cele trei zile. E mai ceva ca

Istoria unei Ispite

Într-o zi de primăvară, într-un an pe care doar soarta îl putea alege așa de bine, un grup restrâns de oameni din cercul Cramei Oprișor au pus la cale, în taină, apariția uneia dintre cele mai spectaculoase idei de artă și vin. În lumea modei, secvența de la finalul prezentărilor,
Go toTop

Don't Miss

Constantin Chiriac: Povestea unui festival fără granițe

În acest interviu, Constantin Chiriac ne vorbește despre parcursul festivalului, provocările și