În dorința de a continua promovarea lor, nu doar pe perioada evenimentului ci și după, încercăm un experiment – material mai deosebit, în care o parte din finaliști își vor pune întrebări unul altuia (în cascadă, tip pipe-line).
Prima întrebare pornește de la Crama Oprișor, artistul urmând să ne răspundă, apoi acesta va crea o nouă întrebare legată de premiile de desen, despre desenul contemporan, despre preocupările și viața culturală a tinerilor creatori și dorințele lor, sau orice altceva îl interesează în această direcție pentru următorul artist. Apoi acesta va urma aceiași pași – va răspunde la întrebarea colegului său apoi va crea o altă întrebare pentru următorul finalist. Iar acest proces se va extinde.
Astăzi discutăm cu trei artiste: Simona Cîrlugea, Andrada Lolu, Ada Jugănaru și pe lângă gândurile lor ne delectăm și cu câteva imagini din atelierele de creație.
Crama Oprișor:
Cum îți vezi dezvoltarea ta artistică în perioada ce urmează ? Proiecte, idei, planuri.
Simona Cîrlugea:
Mi-am propus, pentru perioada ce urmează, să mă concentrez pe revizitarea unor idei cărora nu am putut să le aloc destul timp la momentul apariției lor. Tipul de idei care apar în mijlocul unui alt proiect sau la care nu te gândești de la bun început ca la un punct de plecare pentru altul nou. Vreau să îmi îmbunătățesc abilitatea de a lucra cu subiecte pe care nu am apucat să mi le clarific înainte de a le aborda. De asemenea, aș vrea să mă axez pe realizarea unui proiect care mă obligă să-mi interoghez starea actuală mai degrabă decât o stare trecută cu care am avut timp să mă obișnuiesc. În momentul de față, lucrez la un proiect pe baza unei astfel de idei.
Pe lângă partea de muncă proprie, mi-aș dori să văd, cât mai mult posibil, și munca altor artiști. Știind că altcineva continuă să-și exploreze interesele realizând ceva concret îmi dă motivația de a urma și eu acest demers.
Simona Cîrlugea:
Cum arată procesul tău? Cât planifici și cât îi dai voie schimbării să apară când lucrezi?
Andrada Lolu:
Procesul artistic începe în afara studioului, mai ales în călătoriile lunare, unde schițez tot ceea ce îmi atrage atenția și scriu despre acele emoții și gânduri insistente care sunt declanșate de diferite momente sau persoane. Odată ajunsă în studio, încep cu un timp de rugăciune și meditație, în care îmi liniștesc întreaga ființă pentru a putea continua procesul creativ.
Partea cea mai dificilă și obositoare, dar care din exterior ar putea părea cea mai monotonă, chiar plictisitoare, este atunci când încep contemplarea și analiza pentru fiecare idee scrisă și schiță din călătoriile anterioare.
Sunt aruncată în abis, atât de multe opțiuni încep să mă scufunde. Care dintre ele duc la o operă de artă?! Acest tumult durează ore sau chiar zile, ascultând cărți audio, citind și meditând las încet fiecare idee să se clarifice. Dar una dintre aceste opțiuni devine din ce în ce mai evidentă și apare o abordare tehnică care mă încurajează să încep opera de artă. Totul începe direct cu subiectul viitoarei compoziții, fără să schițez ideea în prealabil. În jurul subiectului începe dezvoltarea compozițională prin elemente spontane și diferite alegeri tehnice. Pentru a fi mulțumită de rezultatul final al unei creații, aleg să lucrez la altele în același timp, pentru că așa se produc deconectări și reconectări, care aduc întotdeauna o nouă perspectivă.
Finalul procesului de creație mă pune față în față cu o operă de artă pe care, chiar dacă aș fi planificat-o în detaliu de la început, nu aș fi putut să o finalizez conform acelui plan.
Nu este un proces inedit, dar acesta este un proces artistic care se încheie nu numai cu o operă de artă neașteptată, ci și cu noi cunoștințe despre persoana care trece prin el, care nu te aduce doar față în față cu un obiect artistic, ci te aduce față în față cu cine ești.
Andrada Lolu:
Ce definiție poți da desenului contemporan, bazat pe experiența ce ai acumulat-o până în acest moment?
Ada Jugănaru:
Situarea in contemporan este ceea ce face ca limitele tehnice ale desenului sa fie din ce in ce mai estompate. Cu orice obiect se pot lăsa urme pe o suprafața, printr-un anumit gest condus de o anumita emoție sau disctat de o anumita idee…dar este asta ceea ce face un desen sa fie ca atare?
